VIDEO | Vedete pro și contra lui Vladimir Putin (DOCUMENTAR)

Publicat: 01/04/2022, 19:00
Actualizat: 01/04/2022, 19:02

De la începutul invaziei în Ucraina, președintele Vladimir Putin a întors multă lume împotriva lui. De la oameni simpli, țări membre NATO, până la actori, sportivi și apropiați, chiar și din țara pe care o conduce.

Chiar dacă sportivii joacă un rol-cheie în imaginea internă a liderului de la Kremlin, sunt printre cei care au avut mult de suferit din cauza deciziilor luate de Putin. Astfel, starurile și-au manifestat public nemulțumirea, fie în cadrul unor declarații video ori audio, fie prin postări pe platformele de socializare, astfel încât mesajele să poată ajunge la cât mai mulți oameni.

Și, de ce nu, exemplul să le fie urmat și să fie tras un semnal de alarmă pentru rușii de rând, pentru soldații din Armata rusă și de ce nu pentru sensibilizarea lui Vladimir Putin și a celor care-l influențează. Este de la sine înțeles că toți doresc același lucru: ca acest război să se termine cât mai curând și oamenii să nu mai sufere.

1. Roman Abramovici

Roman Abramovici este al 11-lea cel mai bogat om din Rusia și al 113-lea din lume, conform clasamentului Forbes. El se află  pe lista apropiaților lui Vladimir Putin. Legăturile sale cu liderul de la Kremlin i-au afectat însă afacerile și reputația, în contextul invadării Ucrainei și a sancțiunilor impuse, în consecință, de către Occident.  În 2003, Abramovici a dat lovitura în lumea fotbalului atunci când a cumpărat Chelsea, cel mai mare club din vestul Londrei, într-o tranzacție în valoare de 140 de milioane de lire sterline.

Banii lui Abramovici au ajutat-o pe Chelsea să obțină cinci titluri în Premier League, două trofee Champions League și cinci cupe ale Angliei. După invazia rusească din Ucraina, oligarhul rus a fost sancționat grav de guvernul britanic. Conducerea Premier League a anunțat că l-a descalificat pe Abramovici, proprietarul Chelsea, din funcția de director al clubului. Unii fani au continuat să-i scandeze numele, dar mulți politicieni au cerut ca bunurile oligarhului rus să  fie confiscate, nu doar înghețate.

Abramovici s-a  implicat activ în medierile dintre ruși și ucraineni, iar președintele Volodimir Zelenski le-ar fi cerut liderilor occidentali să-l scoată pe Abramovici de pe lista sancțiunilor. La o zi după declarațiile președintelui, s-a aflat că Roman Abramovici, împreună cu doi negociatori ucraineni, ar fi avut simptome ale unei presupuse otrăviri, după ce s-ar fi întâlnit la Kiev, la începutul lunii martie. Ministerul ucrainean de Externe le-a recomandat negociatorilor să nu mănânce și să nu bea nimic atunci când se întâlnesc cu partea rusă.

2. Seann Penn

Sean Justin Penn este un actor și regizor american, dar este cunoscut și ca activist politic. Acesta a obținut, în 2004 și în 2009, Premiul Oscar pentru cel mai Bun actor. Penn se afla în Ucraina încă de când a izbucnit războiul, pentru a filma un documentar. Actorul a fotografiat și filmat din noiembrie, ceea ce urmă să devină linia frontului în regiumea Donețk. Filmările pentru viitorul documentar îl arătau pe actor în vizită la Forțele Armate ucrainene. La doar câteva zile, actorul-regizor s-a alăturat miilor de refugiați care fugeau în Polonia. După ce președintele Vladimir Putin a anunțat ”operațiunea militară specială” a Rusiei, Penn a numit-o o greșeală brutală și îngrozitoare. Actorul a mai susținut că:

„Dacă nu renunță, domnul Putin va face cea mai îngrozitoare greșeală”, spunea el.

În aceeași temă, Sean Penn a amenințat că își va distruge trofeele și a susținut că Ucraina va învinge.

„Ucraina va câştiga lupta! Din punctul meu de vedere, nu există nicio îndoială în această privinţă. Ucraina va câştiga lupta, iar întrebarea care se pune este unde vom fi noi în acel moment”, a spus Sean Penn.

3. Arnold Schwarzenegger

Și „Terminatorul” Arnold Schwarzenegger i-a cerut președintelui rus să oprească aceast război. Fostul guvernator al Statului California a postat pe contul de Twitter un videoclip prin care s-a adresat direct celor care au fost amăgiți de propriul conducător și a încercat să îi determine pe soldați să conștientizeze mai bine circumstanțele din jurul conflictului.

„Soldaților ruși care ascultă această înregistrare, știți deja mult din adevărul pe care l-am spus. L-ați văzut cu ochii voștri. Acesta nu este războiul pentru apărarea Rusiei în care au luptat bunicii sau străbunicii voștri. Acesta este un război ilegal. Președintelui Putin îi spun: Ai început acest război. Tu conduci acest război. Poți opri acest război”, a transmis el.

4. Steven Seagal

Și actorul de acțiune Steven Seagal condamnă acțiunea militară lansată de Vladimir Putin.  Seagal este trimis special în SUA pentru Ministerul Afacerilor Externe al Rusiei, pe problemele legate de relațiile umanitare ruso-americane și de patrimoniul cultural comun. Cu toate că actorul este și un prieten bun de-al liderului de la Kremlin, Seagal a făcut un apel la pace. Actorul a primit în noiembrie 2016 cetățenie rusească, iar în 2017 i s-a interzis să călătorească în Ucraina. Seagal a spus că vede Rusia și Ucraina „ca o singură familie”.

„Majoritatea dintre noi avem prieteni și familie în Rusia și Ucraina. Le privesc pe ambele ca pe o singură familie și cred cu adevărat că este o entitate externă care cheltuiește sume uriașe de bani pentru propagandă pentru a provoca cele două țări să fie în dezacord una cu cealaltă”, a transmis actorul.

5. Gerard Depardieu

Gerard Depardieu este un alt actor, de origine francează care se află printre apropiații lui Vladimir Putin. Se pare că de această dată, starul de film francez nu-l apără pe liderul de la Kremlin. Acesta cere oprirea războiului, chiar dacă în anul 2014, a contestat suveranitatea Ucrainei și a afirmat că iubește Rusia și Ucraina, care este parte a Rusiei. De atunci a primit interdicție pentru 5 ani de a intra în Ucraina, pentru că și-a exprimat susținerea pentru anexarea Crimeei de către Moscova și separatiștii din Donbas. Prietenia dintre Depardieu și Putin a ținut primele pagini ale ziarelor, când actorul a anunțat, în anul 2013 că cere cetățenie rusă. Dacă la puțin timp ce la izbucnirea războiului, Depardieu le spunea oamenilor să îl lase pe Vladimir Putin în pace, de această dată, actorul i-a cerut prietenului său să înceapă negocierile.

6. Orlando Bloom

La o lună de la izbucnirea războiului, actorul Britanic Orlando Bloom, numit și Ambasadorul Bunăvoinței pentru UNICEF, a vizitat Republica Moldova pentru a se întâlni cu copiii și familiile de refugiați din Ucraina. Vedeta din Pirații din Caraibe și Stăpânul Inelelor a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care a anunțat că, de la debutul conflictului, un copil a devenit refugiat în aproape fiecare secundă. El speră ca exemplul său îi va face și pe alții să sprijine copiii ucraineni care au fost nevoiți să fugă din cauza bombardamentelor.

„Am fost îndurerat să văd această familie și atât de multe altele trecând granița după lungi drumuri parcurse, cu doar câteva bunuri și neștiind unde se va termina călătoria lor”, a spus Bloom.

El și-a exprimat speranța că acest conflict se va termina cât mai  curând posibil.

7. Mila Kunis și Ashton Kutcher

Actrița Mila Kunis este de origine ucraineană și a fost foarte îndurerată de ceea ce se întâmplă în țara în care s-a născut. Tocmai de aceea, împreună cu soțul ei, cunoscutul Ashton Kutcher s-a mobilizat și au reușit să strângă peste 30 de milioane de dolari pentru refugiații ucraineni care fug din țară pe fondul invaziei Rusiei. Într-un videoclip, cuplul a mulțumit susținătorilor pentru donații. Actrița a subliniat că deși donațiile nu vor rezolva criza, efortul colectiv va oferi o trecere mai ușoară a oamenilor prin această situație, cât timp se îndreaptă spre un viitor plin de incertitudine.

8. Vera Zvonareva

Vera Zvonareva este printre cei mai afectați în urma acestui război. Rusoaica a pierdut în turul trei al turneului WTA de la Miami, în fața jucătoarei din SUA Danielle Collins. Cu toate că a suferit o înfrângere, sportiva rusă a câștigat inimile spectatorilor printr-un mesaj pe care l-a afișat pe echipament, , în ciuda repercusiunilor care le-ar putea atrage gestul său. Fostul număr doi mondial a dat dovadă de curaj și a luat atitudine împotriva războiului declanșat de Rusia în Ucraina. Aceasta și-a scris cu un marker pe șapcă mesajul ”No war” (n.r.  nu războiului) lucru surprins de camerele TV și de fotografii prezenți la meci.

9. Simona Halep

Însă în această situație nu se află doar sportivii străini. De partea ucrainenilor se află și Simona Halep, cea mai bună jucătoare de tenis a României. Simo nu-și imagina vreodată că lumea se mai poate lupta, într-o asemenea manieră, în secolul 21, când toată lumea este îndreptată către pace.

„Dramatic! Este ceva ce nu mi-am putut imagina vreodată că o să se întâmple. Săracii oameni – cei care sunt în cauză – este foarte greu. Sper să se termine cât mai repede și să nu fie alte victime”, a transmis fostul număr 1 mondial.

Jucătoarea noastră de tenis susține că sportivii ruși nu au nicio vină pentru că aparțin unei țări conduse greșit de un om care are ambiții personale mai importante decât orice alt lucru.

10. Ilie Năstase

Deși ocupă funcția de General-maior al Armatei Române, și Ilie Năstase este speriat de războiul care se duce în acest moment între Rusia și Ucraina. El a subliniat că România ar putea avea de suferit din cauza apropierii teritoriale pe care o are cu Ucraina.

„Sunt general, dar nu avem putere. Mie mi-e frică, nu știu de ce, dar nu avem noi să ne punem cu rușii. Ce să facem cu 120 de soldați americani? Mi-e frică tare, că nu suntem pregătiți. Nu avem armată, nu avem nimic”, a declarat recent Năstase.

Acesta nu se gândește la cel mai rău scenariu pentru România datorită faptului că țara noastră aparține alianței NATO. În schimb, fostul lider ATP și-a arătat solidaritatea și empatia față de ucraineni și a cazat acasă la el cinci femei și cinci copii.

„Eu am luat 5 copii și 5 femei acasă, aici la Constanța. Sunt disperați. Copilași de 4 luni, oamenii nu au treabă, politicienii sunt de vină”, a mai spus el.

Unele personalități sunt, însă, de partea lui Vladimir Putin

De partea lui Putin sunt însă multe nume mari ale sportului din Rusia. Ba chiar 75 de personalități au creat așa-zisa Team Putin, care sprijină deciziile liderului de la Kremlin.

Liderul mișcării este hocheistul Alex Ovechkin, cel mai bun marcator al National Hockey League în opt sezoane, are în palmares titlul de campion în NHL (Cupa Stanley) în 2018. Are 1,6 milioane de urmăritori. Elena Isinbaieva, dublă campioană olimpică și triplă campioană mondială la săritura cu prăjina este in alt membru marcant al Team Putin. Ea s-a retras în urmă cu 4 ani din sport, în urma unui imens scandal de dopaj. Serghei Karjakin este un șahist de top mondial. El îl sprijină pe Putin și reia teza mincinoasă a acestuia potrivit căruia în Ucraina triumfă nazismul.

Un adevărat cutremur a provocat Evgeni Plushenko, poate cel mai mare patinator din istorie.

„Sunt rus! Sunt mândru că sunt rus! M-am născut în măreața Rusie, în regiunea Habarovsk. Am trăit mult timp în Volvograd, am făcut parte din clubul sportiv din Sankt Petersburg, iar acum trăiesc și muncesc la Moscova. Am adus acasă 4 medalii olimpice, la 4 ediții diferite. Rușii mei, mergeți cu capul sus oriunde în lume. Nu trebuie să vă fie rușine, fiți mândri că faceți parte din această nație. Stop rasismului! Stop genocidului! Stop fascismului!”, a fost mesajul publicat de Evgeni Plushenko, pe Instagram.

Nikolai Rastorguiev este un cântăreț poate popular care-l sprijină pe Putin. Pe pagina sa de Instagram se poate vedea o postarea intiulată „US Bombing list”. Printre susținătorii lui Putin ar mai fi: Polina Gagarina, cântăreață și reprezentanta Rusiei la Eurovision, dar și Dima Bilan.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un instalator care făcea reparații într-o vilă a găsit 30 de kilograme de monede de...
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în...
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Cutremur în România vineri dimineață! Care au fost zonele afectate și ce magnitudine a înregistrat...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Temperaturi atipice în următoarele patru săptămâni. O iarnă cum n-a mai fost de mult
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
Dan Ciotoi suflă și în iaurt după ce s-a vindecat de cancer. Ce regim strict...
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
„Stocarea cuantică” este mai aproape de realitate după ce oamenii de știință au rezolvat o...